Lustra
Liège 1/11/2022

Se spune că era o dată-o mamă
Ce se ruga cu foc pentru copii
Să vină-n casa Domnului cu teamă
Să nu mai umble pe cărări pustii.

Avea trei fii, deci doi baieți și-o fată
Și se ruga la fel pentru oricare;
Doi dintre ei cu inima curată
Veneau cu dânsa-n casa de-adunare.

Atât de mult și-ar fi dorit femeia
Să-l vadă și pe fiul cel pierdut
Că vine într-o zi printre aceia
Pe care Dumnezeu i-a mântuit.

A încercat săraca să-l convingă
Să vină și el s-asculte Cuvântul
Știa că Domnul poate să-l atingă
Și să-i vorbească într-un fel sau altul.

Și-a amintit atuncea de plăcintă
Știa ce mult îi place s-o mănânce
Gândindu-se că merge drept la țintă
I-a promis că la-ntoarcere-i va face.

A acceptat feciorul să se ducă
Și el cu mama și cu frații săi,
Doar că a început să-și introducă
Degetele-n urechi, ca pruncii răi.

Și stând așa mereu ostentativ
Să vadă toți cât e de năzdrăvan
Pentru a fi și mai demonstrativ
Și-a ridicat privirile-n tavan.

Și-acolo ce putea să vadă?
O lustră, nimic spectaculos,
Iar mamei parcă nu-i venea să creadă
Că fiul ei e nepoliticos.

I-a fost rușine, dar n-a spus nimica
Tăcând au mers acasă fiecare
S-a apucat de pregătit mămica
Plăcinta cea promisă la plecare.

Iar când plăcinta proaspăt rumenită
Dădea un bun miros în toată casa
Fără să spună că e obosită
Și-a chemat fiul drag că-i pusă masa.

Nu doar că n-a venit, nici n-a răspuns
Atunci când mama l-a chemat să vină.
Îngrijorată mama a mers sus
Să vadă ce poate să îl rețină.

Bătând la ușă a-ntrebat de-i bine
Însă nici un răspuns nu a primit.
Prin mintea ei treceau gânduri mulțime
Toate legate de al său fiu iubit.

Deschide ușa-ncet, apoi deodată
O-nchide iar la loc profund surprinsă.
Căci nu-și văzuse mama niciodată
Băiatul stând în rugăciune-aprinsă.

Cu fața lui brăzdată-acum de lacrimi
Și mâinile le ridicase sus
Spunea probabil ale sale patimi
Cerând eliberare lui Isus.

Coborând mama a îngenunchiat:
Și a zis: Doamne, fiindcă ne iubești
Te rog acum pentru al meu băiat
Să faci cum vrei, cum știi, dar să-i vorbești!

Apoi copilul a venit la masă
Avea acum un chip complet schimbat
Și fața lui era mai luminoasă.
Atuncea mama lui l-a întrebat:

Spune-mi și mie cum s-a întâmplat?
Explică-mi să-nțeleg că slujba toată
Cu degetele în urechi ai stat
Cu-o atitudine exagerată.

Baiatul i-a răspuns atuncea mamei:
În timp ce eu stăteam privind tavanul
Cu degetele în urechi, la urma urmei
E bine că-a rămas intact timpanul;

Am văzut pe tavan doar ce era:
O lustră ce avea cinci becuri,
Din care unul ce nu lumina.
Și m-am gândit atuncea la eșecuri.

Căci mama, tata fratele și sora
Sunt azi aprinsi și ard pentru Isus
Și-am înțeles atunci c-a venit ora
Să mă predau și eu Celui de sus.

Voi sunteți azi lumină însă eu
În întuneric sunt fără salvare
Și am decis să-L las pe Dumnezeu
Să facă-n mine-acea mare schimbare.

Domnul vorbește astăzi prin Cuvânt,
Prin predici, prin cântări prin poezie,
Dar unii parcă așteaptă mai mult.
Tu cum ai vrea să îți vorbească ție?

El poate vorbi azi și printr-un bec
Ce nu mai arde, care-i ars sau stins
Îti poate spune azi printr-un eșec
Că ești căzut, dar nu învins.

Să fii lumină oriunde te-ai duce,
Să luminezi mereu în jurul tău.
De asta a murit Isus pe cruce
Să fii acum copil de Dumnezeu.

Amin